Luni, 20 decembrie 2010, Facultatea de Litere a fost gazda unui grup de copii de la Asociația „Bradul” Asău ce au colindat, în holul central al corpului C al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, studenții și profesorii prezenți la cursuri.
Cei 28 de copii talentați, îndrumați de directorul Școlii Asău, Ionela Orheanu și de cadrele didactice, au susținut un adevărat spectacol, cântând colinde și interpretând o suită de dansuri populare din zona Asăului, spre încântarea publicului, format sui-generis din studenţi şi profesori.
Evenimentul- surpriză a fost primit cu bucurie de către studenți, Andreea Berdei, studentă în anul al III-lea la Comunicare și relații publice, afirmând: „Mi-au înveselit ziua acești copii talentați și am văzut că și ceilalți studenți erau plăcut impresionați de prestația acestora. Au fost singurii colindători care au îmbinat tradiția colindelor și a obiceiurilor de iarnă cu pașii de dans folcloric reprezentativi zonei. Un eveniment reușit!”
Reprezentația s-a încheiat cu aplauzele studenților și a profesorilor, urmând ca anul viitor obiceiul să se repete și să ne lumineze din nou sufletele în preajma sărbătorilor de iarnă.
Izabela Ionela Ciobanu,
anul III, Comunicare și relații publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu