Miercuri, 10 noiembrie 2010, ora 18:00, în amfiteatrul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” a avut loc spectacolul „Le bus” prezentat de trupa de teatru francofon De quoi s`agit-il? a Facultății de Litere din cadrul Universității „Vasile Alecsandri”, Bacău.
Trupa de teatru francofon De quoi s`agit-il?, alcătuită din Ancuța Mirela Spoială, Ionela Brânză, Ana-Elena Simionescu, Cristiana Isache, Simona Maria Petrea, Bogdan Alexandru Căciuleanu și Ionuț Avram (studenți ai Facultății de Litere, specializarea Engleză-Franceză, anul al II-lea) și coordonată de conf. dr. Emilia Munteanu, a pus în scenă piesa „Le bus” ce conține monologuri create de membrii trupei în limba franceză.
Debutul piesei a fost surprinzător, tinerii actori invitând în sală spectatorii printr-un joc al caprei, ce s-a repetat între cele două părți ale piesei și a ajutat la crearea unei legături între monologurile despre comunism și cele despre zilele noastre, fiind singurul element ce a supraviețuit celor doua perioade istorice.
Elementele moderne îmbinate armonios cu gândurile despre comunism au menținut trează atenția publicului, stârnind sentimente de uimire și admirație, Andrei Frunzete declarând: „mi-a plăcut cum au jucat actorii, ideea autobuzului a fost foarte originală, iar vorbitul în mai multe limbi foarte interesantă. Piesa pentru mine a fost un mijloc de a mă detașa de viata cotidiană”.
Spectacolul s-a incheiat cu o discuție liberă despre piesă, în care auditoriul a putut să-şi exprime sugestiile și părerile referitoare la elementele și desfășurarea spectacolului, iar coordonatorul trupei, Emilia Munteanu, a făcut cunoscute viitoarele proiecte, precum și demersurile întreprinse pentru materializarea ideilor ce dau fiinţă trupei de teatru. Strategia de comunicare a trupei de teatru a fost optimizată cu sprijinul colegelor lor Liviana Craiu, Andreea Gânguţ, Andreea Berdei şi Izabela Ciobanu, care au participat la conceperea afişului spectacolului şi a materialelor de promovare.
„Le bus” a ajuns în Italia
Piesa „Le bus” a trupei De quoi s`agit-il? a avut succes și peste hotare. Ea a fost interpretată pe scena teatrului Universității din Pavia (Italia) prin intermediul proiectului european despre multilingvism „Kaleco” și s-a bucurat de aprecierile membrilor juriului ce au fost impresionați de maniera creativă și originală în care tinerii actori au interpretat conceptul și felul în care l-au integrat într-o poveste.
Experiența a fost minunată pentru actorii aflați la început de drum, Ana-Elena Simionescu declarând: „eram plini de speranțe, visuri, planuri și, cu toate că am râvnit poate prea tare în dorințele noastre, ne-am întors cu o experiență nouă, am cunoscut oameni noi, oameni de la care am putut învăța că se poate și mai mult atunci când îți dorești și am gustat diverse sentimente”.
„Le bus” în cursa voluntară
În viitor: De quoi s`agit-il?
Pentru a da longevitate piesei „Le bus” , membrii trupei De quoi s`agit-il? își propun să filmeze această piesă într-un autobuz și să organizeze și alte manifestări pentru cei ce iubesc teatrul, nonconformismul, originalitatea și au dorința de a descoperi ceva nou. Nu ai dori să participi și tu?
Comunicare şi relaţii publice, anul al III-lea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu