26.03.2011

Sesiune – file de poveste…


Credeai că nu va veni, nu? Hei, cu tine vorbesc, studentule de azi! Ai ajuns şi tu la facultate şi zâmbeşti nestingherit pe sub mustaţă… Îţi cam prieşte viaţa de cămin, iar de vreun necaz îţi dă bătăi de cap, respecţi buna tradiţie studenţească, îl ascunzi într-un păhărel cu ceva tare şi-l dai rapid pe gât uitării… Şi orarul, bată-l vina, în vreme de restrişte e supus şi el selecţiei naturale. Cursurile până –n zece se taie din orar, că doar nu ţi-ai strica somnul de frumuseţe şi pe cele de la 18:00 la fel, se ştie că nu mai ai cum să dai randament.  Iar de la 14:00 la 16:00 eşti buimac de somn, iei o gura de aer, te relaxezi puţin la o terasă şi din ce mai rămâne scazi cursurile fără prezenţă şi gata… ţi-ai pus la punct programul!
Şi tu, studentule de ieri, te pregăteai conştiincios pentru ea… dar tot voiai să mai întârzie… Că doar şi ţie îţi plăcea să te pierzi pe alei de parc cu jumătatea la braţ ori să zăboveşti o noapte întreagă la vreun bal sau discotecă!
Timpuri vechi şi timpuri noi… he-he, ea tot vine… sesiunea! Lasă, că doar te ştiu isteţ şi şşşşşşt, hai mai aproape, promit, nu mai zic nimănui, dar mai ştiu şi că ai super-puteri: înveţi în două-trei săptămâni cât alţii în zece! Cafeluţa-i nelipsită, melodia preferată pe fundal şi-ţi place ori nu-ţi place, te-ai pus şi tu cu burta pe carte. Trebuie să simţi că treci prin facultate şi uite, rândurile astea-s chiar interesante, păcat că nu le-ai văzut până acum.
Şi e-nceput de nou semestru, iar sesiunea-i din povestea aia cu: „A fost odată…”. Te-ai descurcat şi ai trecut. Acum îţi perinzi victorios trofeul de luptă prin faţa ochilor părinţilor-sponsori, carnetul acela ce ascunde viclean restanţa buclucaşă…

Ar trebui să avem un binecunoscut Sfârşit, dar basmul nostru-i unul modern, nu ţi-ai dat seama? Noi sesiuni îşi aşteaptă rândul, deci, până data viitoare, să ai parte de ce-şi doreşte tot studentul: ceva bani, un strop de distracţie şi pune un pic şi mâna pe carte… că nu-i balaurul cel fioros, nu muşcă!

Loredana Popa
Comunicare şi relaţii publice, anul I


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu