26.03.2011

Început de studenţie


O altă viaţă, fără principii şi limite. Aşa pare această lume în care priveai esenţa ei ca într-o vitrină. Ai reuşit să treci de primul capitol, însă fie că vrei, fie că nu, timpul te aruncă în captivitatea vieţii. Prins fiind în ghearele ei, priveşti nelămurit la un marş forţat.  Arta de a pierde nu te-a învăţat că atâtea lucruri sunt menite pentru a le pierde într-un viitor apropiat, că acea parte de lume intitulată copilărie se va sfârşi. Cheile trecutului nu le deţii tu, frustrant, dar adevărat. Prietenia părea un meşteşug simplu, însă te-ai trezit la realitate din visul adolescentin. Nimic nu mai pare a fi la locul lui, nici măcar tu, licean pierdut în braţele timpului acaparat de amintiri ale trecutului. Dacă până la ceasul acesta învăţai să culegi roadele unui vis copilăresc, acum tot mai mult vei învăţa să îţi clădeşti propriul viitor, propria viaţă, înveţi să devii independent.  Realizezi că, deşi părea un dezastru ceea ce ţi se întâmpla atunci, când timpul adolescentin era prezent în viaţa ta, acum îţi va fi dor. Ce însemna lacrimă, acum va însemna zâmbet.
      Familia zâmbeşte subtil şi îţi spune, fără menajamente, că viaţa reală de acum începe. Abia atunci vei înţelege că ce ai avut era un vis frumos în care îţi puteai permite să mai clachezi apoi să profiţi de ajutorul părinţilor. Dar acum totul depinde de tine. Trebuie să joci un joc în care să fii convins că aptitudinile tale te vor ajuta să ajungi un adevărat învingător.
     Viaţa de student este fără îndoială cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia, condiţia însă este să ştii să faci această perioadă cât mai plăcută. Învăţăm să atingem standardele care marchează performanţa şi să îmbinăm utilul cu plăcutul. Ne impunem propriile limite şi ceea ce nu trebuie uitat este că viitorul ne va întreba de actele realizate în trecut. 
Elena Roşu
Comunicare şi relaţii publice, anul I


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu