Numele reprezintă principala modalitate prin care eu mă deosebesc de ceilalţi. Este ceea ce mă identifică, chiar dacă nu sunt singura posesoare a acestuia. Poate de aceea, faptul că ştiu cum se scrie numele meu în japoneză îmi oferă statul preferenţial de a vedea cine sunt eu. Ce înseamnă fiecare simbol, ştiu din sursă sigură. Cum văd eu vizual fiecare simbol este, desigur, o alegere proprie, arbitrară. Într-un fel, scrierea japoneză, în plan vertical şi nu orizontal, mă determină să mă identific cu statutul de „homo erectus” şi parcă simbolurile, ele însele, îmi alcătuiesc întregul corp. Niciodată nu m-am gândit ce ar putea semnifica numele meu şi ce spune acesta despre mine. Poate şi din cauză că, în cultura mea, numele este ales de către părinţi după un sfânt anume sau pur şi simplu pentru că le place cum sună acesta.
Ceea ce mă atrage pe mine cel mai mult în această chestiune este povestea pe care numele tău o spune despre tine. Pentru scrierea numelor, japonezii folosesc sistemul de semne numit kanji. În rândurile ce urmează, voi vorbi despre cine sunt eu, descoperind sensul simbolurilor kanji care îmi alcătuiesc numele. Am avut norocul ca un japonez să-mi scrie numele în limba lui maternă. Nu e chiar ANDRA, ci ANDORA pentru că sunetele lor nu corespund cu numele meu, însă apropierea cuvintelor este suficient de mare. În această scriere, cele trei simboluri luate împreună alcătuiesc un singur cuvânt, însă luate separat, fiecare are propria sa identitate. Prin urmare, m-aş putea descrie ca fiind o entitate „construită” pe trei planuri, pe care le voi dezvalui în următoarele rânduri.
Primul simbol reprezintă siguranţa. Desigur că nu îmi este explicat la ce se referă, dar singura mea „siguranţă” este aceea a existenţei mele pe această lume. Probabil că într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat voi fi sursa de siguranţă a copiilor mei, iar eu, la rându-mi, o voi căuta în alţi oameni.
| |
Al doilea simbol este pământul. Din ţărână am fost creată şi în ţărână mă voi întoarce. Pământul este sursa de viaţă a oricărei fiinţe, desigur că eu nu fac deloc excepţie. Chiar modul în care este acest semn conceput seamănă cu o plantă care îşi are rădăcinile înfipte în sol. Mai mult de atât, pământul reprezintă o structură solidă, de neclintit, zdruncinată doar de cutremurele ce vibrează din însuşi inima lui. Şi în fond pe mine ce mă zdruncină, dacă nu ceea ce se află în adâncurile sufletului meu? Altfel, nu mă simt un om cu picioarele pe pământ, ci mai degrabă cu capul în nori.
Cel de-al treilea simbol înseamnă onest. Onestitatea este unul dintre principiile după care mă ghidez în viaţă. O consider o valoare nemuritoare şi greu de păstrat, mai ales când totul în jur pare uneori atât de fals. Aşa cum îl văd eu, simbolul reprezintă doi oameni, capabili să se privească faţă-în-faţă, care nu au nimic de ascuns. Sau aş putea fi chiar eu, într-o lume desăvârşită, unde nu trebuie să îmi ascund sufletul, ci îl pot lasă liber, să aibă propria sa identitate, să nu vorbesc eu despre el, ci să poată singur să se destăinuie, fără teama de a fi judecat sau minţit.
Aşadar ... cine sunt eu? Eu sunt un om care oferă şi doreşte siguranţă, care îşi acceptă şi înţelege condiţia de muritor, de fiinţă sensibilă la propriile „zdruncinări” şi care cel puţin încearcă să fie într-o măsură cât mai mare onest cu lumea din jurul său şi, cel mai important, cu sine însuşi.
Andra Arseni, anul II, Comunicare şi relaţii publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu